Circa 50 de militari din Republica Moldova, Georgia, Armenia, Bosnia-Herțegovina, Azerbaidjan, Uzbekistan, Egipt, Iordania, Regatul Bahrein, Maroc, Kazahstan, Pakistan, Egipt, Malta şi Uniunea Africană participă, în perioada 19 februarie - 1 martie curent, la exerciţiul regional de stat major „Regex 2024”.
La deschiderea exercițiului, a participat generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, comandant al Armatei Naționale și amiralul Stuart B. Munsch, comandantul Comandamentului Forțe Întrunite ale NATO de la Napoli (JFCN), care se află în Republica Moldova cu acest prilej.
Potrivit superiorului exercițiului, locotenent-colonelul Vladimir Covalenco, exercițiul de stat major constă din câteva ateliere de lucru care se vor desfășura conform unei agende aprobate, iar participanții vor fi instruiți de colegi din Comandamentul Forțelor Întrunite a NATO din Napoli.
Exercițiul “Regex 24” are loc în conformitate cu Planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul curent.