Campania de informare despre UE este în plină desfășurare, și succesul ei depinde de implicarea fiecăruia dintre voi. Alături de cei 590 de voluntari din echipa „Cetățeni pentru Europa” ghidați de către Valeriu Pașa, echipa
WatchDog.MD și Cetățeni pentru Europa, am ajuns în multe localități. Cu cât vom fi mai mulți, cu atât vom putea face mai mult.
Avem 500 de bannere pregătite pentru a fi afișate pe balcoane, porți și garduri. Dacă vrei unul, contactează-ne pentru detalii pe adresa de e-mail
[email protected] Vasile Tofan și echipa au discutat deja cu peste 30 de asociații de business despre impactul aderării la UE asupra economiei, în cadrul campaniei „Produs în Moldova, produs în Europa”. Sticherele și broșurile pentru companiile care vor să se implice sunt pregătite.
Prietenii noștri de la În Rând cu Lumea, alături de Nata Albot, continuă să informeze publicul despre importanța participării civice la referendum în cadrul festivalurilor și evenimentelor culturale. Am fost deja prezenți la IA MANIA, Hodina Fest, Zilele Diasporei (Ne vedem acasă), iar activitățile noastre nu se opresc aici.
Dacă vrei să contribui la viitorul european al Moldovei, alătură-te inițiativei „Cetățeni pentru Europa” pe
moldova.eu. Viitorul nostru depinde de fiecare dintre noi!